Un antiviral pentru bolnavii COVID donat de Italia ajunge în spitalele din România. Unde vor fi repartizate dozele de anticorpi monoclonali

Un antiviral pentru bolnavii COVID donat de Italia ajunge în spitalele din România. Unde vor fi repartizate dozele de anticorpi monoclonali
Imagine: Arhiva GÂNDUL
Publicat: 14/10/2021, 15:18

Un număr de 5.206 de fiole de anticorpi monoclonali vor ajunge în 134 unități sanitare cu paturi pentru tratarea unui număr de 2.603 pacienți COVID-19. Ministerul Sănătății a finalizat, joi, repartiția dozelor de anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2. Dozele sunt donate României de Italia, ca recunoștință pentru ajutorul pe care țara noastră l-a dat în regiunea Lombardia, în anul 2020.

„Asemenea altor medicaţii antivirale, eficienţa anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile, când de multe ori replicarea virală a diminuat semnificativ şi începe producerea de anticorpi specifici de către pacient”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Repartizarea s-a realizat în conformitate cu deciziile comisiei de boli infecțioase și a ținut cont de:

  • rata de infectare la mia de locuitori din localitate,
  • numărul de pacienți internați
  • numărul personalului medical specializat pentru administrare, disponibil în unitățile sanitare.

Antiviral donat României de către autoritățile din Italia

„Criteriile de administrare ale acestui medicament au fost stabilite tot de către specialiștii comisiei de boli infecțioase a Ministerului Sănătății și sunt cuprinse în Ordinul ministrului interimar al Sănătății de modificare a Anexei la Ordinul ministrului Sănătății nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SRAS-Cov-2 publicat în Monitorul Oficial nr 978 din 13 octombrie 2021”, arată MS.

Potrivit sursei citate, cele 5.206 fiole de anticorpi monoclonali reprezintă o donație a statului italian, ca recunoștință a Regiunii Lombardia pentru ajutorul pe care țara noastră l-a acordat în anul 2020, atunci când a trimis echipe de medici și asistenți medicali care au lucrat în spitale din Brescia și Lecco.

În ce spitale vor ajunge dozele de anticorpi monoclonali

Iată lista spitalelor în care vor ajunge dozele de anticorpi monoclonali:

Un număr de 16.383 noi cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul total al infectărior ajungând în România, joi, la 1.414.647 de cazuri. În ultima zi au fost înregistrate 303 de decese, în timp ce 1.727 de pacienți sunt internați la ATI – un nou record absolut de la începutul pandemiei. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.171 de teste RT-PCR și 41.674 teste rapide antigenice.

Ionut Muresan
Ionuț Mureșan este reporter pe domeniul Justiție-Afaceri Interne din 2006 și a lucrat de atunci pentru publicațiile NewsIn, Gardianul, Puterea, Mediafax, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...